DAPIX Carpathica




Istoria noastra este indisolubil legata de cea a muntilor Carpati. Nu trebuie sa uitam acest lucru. Uneori avem nevoie de un simbol care sa conecteze trecutul cu prezentul astfel incat sa nu uitam mostenirea culturala a stramosilor nostri care venerau acesti munti. Prima noastra colectie este o colectie de suflet. Nu o puteam numi altfel decat CARPATHICA

SURSE DE INSPIRATIE


Toate culturile stravechi ce s-au dezvoltat pe teritoriul Europei au avut la baza dorinta de a fauri istoria pana la final, de a exista vesnic si de a transmite mai departe cunostintele si traditiile dobandite de milenii, iar metoda aleasa a fost una initiatica, materializata sub forma constructiilor de piatra. Fie ca vorbim despre cetati, catedrale sau temple, constructiile impresionante din piatra poarta cu sine, prin timp, toata intelepciunea si priceperea matematica a inaintasilor. Majoritatea constructiilor erau circulare, cercul reprezentand infinitul. Lespezile de piatra suprapuse reprezinta diferitele nivele de cunoastere sau dezvoltare, iar modelele geometrice repetitive simbolizeaza natura ciclica a evenimentelor. Astronomii antici, cei care putea masura timpul cu precizie erau considerati mesagerii zeilor. Asa ia nastere designul unic al acestui ceas.

DESIGN


Designul este unic, simplu, sofisticat si elegant. El reprezinta chintesenta simbolisticii care ne defineste ca popor. Cadranul este rotund, intocmai ca marele templu circular de la Sarmisegetusa Regia. Din centrul sau porneste un model fin de tip "sun rays" ce simbolizeaza atat razele soarelui cat si sursa primordiala a vietii. Cele patru indicatoare principale au o forma specifica intrarilor unei cetati fortificate. Peste cadranul mare, la exterior este asezat un cadran cu model circular, cercul reprezentand infinitul, iar peste model se afla indicatorii ceasului. Indicii si limbile contin ulei fluorescent care inmagazineaza energia solara si o reda sub forma de lumina atunci cand va aflati intr-o incapere intunecoasa.